Alianța Colegiilor Centenare
  • Contact
  • Forum
  • Membri
  • Arhivă foto
  • Documente
  • Știri și activități
  • Articole

Se află în desfăşurare ancheta-sondaj cu privi…

Adrian Costache: O problemă fără amânare. Formatul evaluării competenţelor de comunicare orală (IV)

Ceea ce lipseşte şcolii noastre de azi este nu atât vocaţia dialogului, cât o funciară incapacitate în a-l transforma într-un “fenomen de  cultură”; de aici s-a născut o atitudine sceptică în cazul celor mai mulţi dintre profesorii din sistem. Puţini mai cred azi că discuţiile, mai mult sau mai puţin publice, ar putea genera ameliorări de sistem. De altfel, chiar recent, în revista Tribuna Învăţământului, prof. Teodor Axioti analiza modul în care se desfăşoară la noi dezbaterea publică – ca formă a dialogului – iar concluziile erau descurajatoare. Altiminteri, opinii apar încă, în spaţiul public, chiar dacă argumentarea este uneori substituită de axiome. Din păcate, Ministerul nu a dovedit până acum că ar  avea “resurse” pentru un real dialog cu sistemul, mediat, între altele, de singura revista care se adresează şcolii preuniversitare, Tribuna Învăţământului. De fapt nu s-a obervat până acum, sub oblăduirea foştilor miniştri, ca la multele dintre opiniile publicate în paginile revistei să fi apărut reacţii autorizate. In locul lor ni s-au servit, când ni s-au servit, în vremea ministrului Remus Pricopie mai ales, texte bombastice, de un retorism vetust, politicianist cel mai adesea.

Am încercat în ultimele numere ale Tribunei ca, în cadrul temei propuse, să radiografiem problema formatului evaluării competenţelor orale la limba şi literatura română la examenul de bacalaureat. Trei numere la rând am prezentat modul în care tema este percepută de către profesori, evaluatori de candidaţi. Am oglindit cu alte cuvinte modul în care “şcoala reală” percepe fenomenul. Acum e rândul Ministerului. Şi cum invitaţia la dialog nu se poate rezuma doar la texte publice, ne-am asumat şi rolul de a realiza o sinteză punctuală a problemelor sesizate şi de a înregistra la Minister textul acestei sinteze. Iată-l:

Domnule Ministru,

In lunile februarie-martie a.c., Alianţa Colegiilor Centenare a aplicat membrilor săi un chestionar-sondaj privind actualul  format al evaluării competenţelor de comunicare orală la Limba şi literatura română, în contextul în care, în ultima perioadă, au fost formulate motive de îngrijorare cu privire la apariţia unui fenomen de „analfabetism funcţional” în rândul absolvenţilor de liceu. Intrebările puse în cadrul sondajului, la care au răspuns peste 30 de profesori,  au fost următoarele:

1. Considerati util actualul format al evaluării competentelor de comunicare la limba şi literatura romana ? Explicaţi pe scurt.

2. Cum apreciati capacitatea elevilor de a recepta, la sfarsitul liceului, un text teoretic (eseu, text de critica literară, text ştiinţific etc).  Explicaţi pe scurt.

3. Ce soluţii întrevedeţi?

            În urma analizei răpunsurilor s-a confirmat faptul că evaluarea competenţelor de comunicare orală este utilă; s-au făcut, în context, trimiteri la Cadrul European de Referinţă privind studiul limbilor;  evaluarea de acest tip are în vedere  producerea şi receptarea de mesaje  orale.

Există însă, aşa cum a rezultat din răspunsuri, numeroase aspecte,  resimţite ca negative, ce ar putea fi ameliorate în chiar actualul cadru legal. Acestea ar putea fi astfel formulate:

  • Marea majoritate a elevilor receptează formal și superficial un text, mulțumindu-se cu identificarea câtorva concepte operaționale pe care însă sunt incapabili să le interpretează;
  • Certificatul de competenţe lingvistice nu are nicio utilitate în admiterea la facultate şi/ sau în obţinerea unui loc de muncă, prin urmare este doar dovada oficială a efortului depus pentru… nimic.
  • Supralicitarea, în cadrul evaluării, a cunoştinţelor de limbă şi de comunicare (situaţia de comunicare, stilurile funcţionale, tipurile de texte, organizarea discursului.)
  • Sistemul actual de apreciere a nivelului de competenţe este total nemotivant. Se pleacă de la premisa că toți elevii, după cei 12 ani de școală, sunt capabili să citească în limba maternă și să formuleze alocuțiuni, pornind de la mesajul unui text, indiferent de tipul lui…De ce mai este atunci utilă o asemenea evaluare ?
  • E prezentă o standardizare excesivă a evaluării (exces de descriptori) ceea ce are drept consecinţă absenţa unui real dialog între profesor si elev, dialog prin care profesorul să se convingă de faptul ca elevul a înteles, într-adevăr, problematica textului abordat. Modelul de evaluare este unul reducţionist, axat pe dimensiunea pragmatică impusă de modelul comunicativ – funcţional
  • Textele au un grad diferit de dificultate, ca înţelegere şi interpretare, dar formularea cerinţelor este una şablon. Prin urmare, evaluarea devine irelevantă. Cerințe de genul: „Indică tipul textului (argumentativ, informativ,etc.)”  sau: „Precizează dacă in text identifici fapte, opinii, argumente etc”. sunt, cel mai adesea, rezolvate prin răspunsuri echivoce, interpretabile, dată fiind  ambiguitatea textului-suport.
  • Proba, cu toate aspectele ei, inclusiv grila de stabilire a nivelurilor de competenţă, reflectă o perspectivă inadecvată: „limba română ca limbă străină”; de altfel, este o imitaţie a examenelor susţinute la limbile moderne şi lasă o puternică impresie de „formă fără fond” .
  • Cerinţele se îndepărtează prea mult de domeniul literaturii, care rămâne cel mult periferic;  în condiţiile în care programa de limbă şi literatură română alocă un număr mic de ore de comunicare (clasa a IX-a, a X-a), nu se justifică o probă de examen numai din conţinuturi de comunicare.
  • Este absolut necesară introducerea variantei de apreciere a competenţelor Respins.
  • Includerea, în proba orală, şi a temelor specifice literaturii, în conformitate cu conţinuturile învăţării prevăzute de programa şcolară.
  • Elevilor, în general, le lipseşte lectura textelor teoretice, lectura de adâncime, profundă, deopotrivă recreativă. Din practica pedagogică, se observă că elevii receptează mai uşor textele de tip eseu şi pe cele ştiinţifice.
  • Evaluarea actuală nu e deloc elocventă în condiţiile în care toţi elevii înscrişi şi participanţi  primesc un nivel de competenţă lingvistică, deci sunt declaraţi  promovaţi,  chiar dacă la proba scrisă nu reuşesc să obţină nici măcar  notă de  trecere.
  • Este nevoie de reconfigurarea modului de abordare a textului, prin apropierea elevului de mesajul originar transmis de acesta.
  • Alte propuneri:
  • Reorganizarea conţinuturilor cerute prin indicarea unei bibliografii la fiecare început de an; folosirea unui număr minim de descriptori-cadru şi precizarea dreptului profesorului de a examina, de a pune întrebări, de a dialoga.
  • Introducerea punctajului (de la 10 la 100 p.) ca manieră de motare, cu specificarea că punctajul minim este  50 p. (Fără consecinţe asupra examenului de bacalaureat).
  • Elaborarea unui OM prin care să se recomande universităţilor să introducă drept criteriu de admitere cu o pondere variabilă punctajul de la evaluarea competenţelor orale.

NOTĂ: Solicităm MECS organizarea unei discuţii/dezbateri între MECS şi Alianţa Colgiilor Centenare pe această temă.

Ultimele Activitati

  • Poziția CD al ACC privind proiectul planurilor-cadru pentru liceu

    Marti, 4 Mar, 2025

    Planuri cadru.docx          

  • ADUNAREA GENERALĂ A ACC DIN 24 OCTOMBRIE 2022

    Vineri, 11 Noi, 2022

    COMUNICATUL ACC            în urma ședinței Adunării Generale(A.G.) a Alianțe…

  • Zilele ACC 2019, Targu Mures, CN A.P.Ilarian

    Joi, 10 Oct, 2019

    Zilele Alianței Colegiilor Centenare se vor desfășura în perioada 11-13 octombrie 2019 la Tg. Mu…

Ultimele Stiri

  • Arondarea colegiilor pe vicepreședinți

    Marti, 24 Oct, 2023

    Popa Sever Polexa Florin Petrescu Zamfirică Noană Cornel  

  • Poziția CD al ACC privind greva din educație

    Vineri, 9 Iun, 2023

    COMUNICAT            Alianța Colegiilor Centenare din România are ca scop principa…

  • Colegiul Național Sf. Sava, în Patul lui Procust al învățământului românesc

    Vineri, 27 Ian, 2023

    Alianța Colegiilor Centenare, organizație care numără 86 dintre cele mai vechi și mai valoroase…

Membrii

  • Colegiul Național Mircea cel Bătrân Colegiul Național Mircea cel Bătrân

    Constanţa, str. Ştefan cel Mare, nr. 6, jud. Constanţa

  • Colegiul Național Mihai Viteazul - București Colegiul Național Mihai Viteazul - București

    Bucureşti, bd-ul Pache Protopopescu, nr. 62, sector 2

  • Colegiul Național Decebal Colegiul Național Decebal

    Str. 1 Decembrie, nr. 22, Deva, jud. Hunedoara